Business Developer Manager (BDM), Customer Success Manager (CSM), Head of Procurement și Head of HR sunt patru tipuri de roluri care cresc în comunitatea Pronext în 2024. Suntem partenerul hotărât, impresarul acestor profesionisti în relația cu angajatorul. Alături de noi experiența profesională primește valoarea pe care profesioniștii o merită.
Companiile din România își doresc ca un profesionist Business Developer (BD) să fie un strateg capabil să identifice oportunități de creștere și pentru extindere a afacerii. Ca tipologie, un BD bun trebuie să aibă orientare spre rezultate și excelente abilități de comunicare, negociere și persuasiune pentru a putea dezvolta parteneriate noi și a le fructifica pe cele existente. El sau ea trebuie să cunoască și să gestioneze competiția acerbă în timp ce identifică și creează strategii inovatoare pentru creșterea afacerii.
Un Business Developer trebuie să învețe să navigheze într-un peisaj digital care este într-o continuă schimbare și să înțeleagă interconectarea oportunităților dintr-un mediu globalizat. Acest tip de know-how îi poate aduce în viitor un post de Country Manager sau îl poate ajuta să-și dezvolte o afacere profitabilă.
Customer Success Manager (CSM)
Companiile active în România (multinaționale și firme antreprenoriale) își doresc profesioniști empatici și comunicativi pentru această poziție, cu abilitatea de a anticipa și înțelege nevoile clienților, buni cunoscători ai tipologiilor umane și orientați spre rezultate. Două abilități foarte importante sunt necesare pentru a deveni un bun Customer success manager CSM: credibilitate și autenticitate pentru a construi și menține relații solide cu clienții.
Odată cu evoluția pozitivă a digitalizării, cerințele și așteptările clienților față de suportul primit au crescut, iar companiile sunt în căutare de profesioniști care să fie calificați în gestionarea eficientă a canalelor de suport online cum ar fi chat-ul în timp real, emailul sau social media.
Pe măsură ce companiile își concentrează tot mai mult eforturile pe satisfacția clienților și pe a oferi o experiență calitativă, rolurile de CSM vor continua să crească în importanță și tot mai multe companii sunt interesate să se diferențieze față de concurența directă.
Head of Procurement
Companiile caută un nivel înalt de integritate și o etică profesională la un profesionist Head of Procurement, cu focus pe eficiență și pe reducerea costurilor de aprovizionare și achiziții, însă și cu bune abilități de negociere cu furnizorii, pentru succesul operațional fiind esențială capacitatea acestuia de a obține cele mai bune prețuri și cele mai avantajoase condiții contractuale. Totodată, un element important al acestei poziții este experiența anterioară în domeniu, cu o înțelegere foarte bună a proceselor și practicilor naționale și internaționale.
Globalizarea și creșterea complexității lanțurilor de aprovizionare vor duce la o cerere mai mare a acestor profesioniști în 2024 și anii ce vor urma întrucât este nevoie de expertiză și strategie pentru a asigura operațiuni eficiente dublate de costuri reduse.
Head of HR
Companiile își doresc profesioniști cu o componentă puternică de leadership în așa fel încât să conducă și să motiveze nu doar echipa de HR, ci să ofere viziune și claritate în realizarea obiectivelor organizaționale tuturor angajaților companiei. Firmele din România vor o strategie și susținerea pe termen mediu și lung a organizației pentru a se dezvoltă și capacitatea de a îmbunătăți experiența angajaților la locul de muncă, de a-i face să se identifice cu misiunea și viziunea societății.
Pe măsură ce companiile își dau seama că resursele umane, dincolo de digitalizare și automatizare, continuă să fie un factor esențial în dezvoltarea și creșterea unei organizații, acestea au nevoie de un HR puternic pentru a ghida și dezvolta oamenii pentru a face față transformărilor tehnologice și schimbărilor din mediul de lucru.
Prin serviciile noastre de reprezentare a candidaților, Pronext devine un pilon în carierele acestor profesioniști, oferindu-le suportul necesar pentru a naviga și excela în aceste roluri cheie.